joi, 9 iulie 2009

"Nu am avut niciun lider în teren"

La o zi după ce abia îşi găsea cuvintele în urma celor trei goluri văzute pe viu în poarta lui Lobonţ, Mircea Sandu părea un cu totul alt om. Jovial, bossul de la Casa Fotbalului a discutat cu calm despre ce a însemnat înfrângerea cu Lituania, despre ce ar însemna un nou insucces în Feroe, despre fotbal în general. Disputa cu Iancu a fost dată
la o parte cel puţin pentru o zi.

Presa a caracterizat rezultatul de sâmbătă seara dezastruos. Dumneavoastră cum i-aţi spune?
Dezastruos nu este, pentru că a fost doar primul meci. Dacă eram pe la mijlocul campaniei de calificare, atunci ar fi fost rău de tot. Dezastruos. Aşa, avem timp să venim pe zero.

Se poate observa că folosiţi un ton mai încrezător faţă de cel folosit la puţin timp după meci.
E normal, nu e sfârşitul pământului. Trebuie să batem în Feroe şi apoi să pregătim bine meciul cu Franţa.