Flaăra Olimpică şi-a început ieri lungul drum spre China, în ciuda tensiunilor din Tibet şi provinciile învecinate. Pe fondul măsurilor sporite de securitate, torţa olimpică a fost aprinsă ieri în Grecia, la Olimpia - leagănul manifestării sportive, direct de la razele soarelui şi chiar pe locul unde aveau loc olimpiadele în Grecia Antică. În faţa Templului Herei, actriţa Maria Nafpliotou, în rolul Marii Preotese, i-a predat flacăra olimpică atletul grec Alexandros Nikolaidis, medaliat cu argint la JO din Atena (2004). Guvernul chinez a promis măsuri sporite de securitate pentru ca traseul flăcării să nu fie perturbat de proteste, mai ales când va trece prin Tibet. În ciuda măsurilor de securitate, ceremonia a fost marcată de un mic incident.
Trei militanţi pentru drepturile omului, nemulţumiţi de modul în are China a reprimat manifestaţiile din Tibet, au încercat să întrerupă discursul responsabilului chinez în Comitetul de organizare a JO, Liu Qi. Activiştii, membri ai asociaţiei franceze Reporteri fără Frontiere (RSF), purtau steaguri cu cătuşe în locul cercurilor olimpice, pe fundal negru, şi au fost rapid reţinuţi de poliţie. Semn că respectă libertatea de expresie, televiziunea publică chineză a întrerupt scurt timp transmisiunea de la ceremonia de aprindere a torţei olimpice, chiar în momentul incidentelor.
CIO RESPINGE BOICOTUL
Nu este prima dată ă organizaţia Reporteri fără Frontiere cere boicotarea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice, programată la 8 august. Unul dintre cei şase sportivi care ar trebui să poarte flacăra olimpică, thailandeza Narisa Chakrabongse, a decis deja să se retragă, încercând astfel să transmită un „puternic mesaj Chinei potrivit căruia comunitatea internaţională nu îi va accepta acţiunile”. Dar preşedintele Comitetului Olimpic Jacques Rogge a exclus din nou ipoteza boicotării JO. „Niciunul dintre marii lideri internaţionali nu vrea aşa ceva. Respect opinia organizaţiilor umanitare, dar nu reprezintă opinia ţărilor lor”, a declarat Rogge, care a insista că Beijingul se va schimba datorită deschiderii pe care o constituie organizarea Jocurilor Olimpice.
DALAI LAMA – CONSIDERAT TERORIST
Daă preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, ia în calcul ipoteza boicotării JO în cazul în care guvernul chinez continuă să aibă o atitudine dură faţă de situaţia din Tibet, Casa Albă nu vede în evenimentele din Tibet un motiv serios pentru ca liderul SUA, George W. Bush, să nu mai meargă la Beijing. Evenimentele din Tibet s-au soldat cu 130 de morţi, potrivit guvernului tibetan aflat în exil în India, şi cu doar 19 morţi, potrivit Chinei.
În plus
, Beijingul susţine că violenţele din Tibet reprezintă un complot care sprijină interesele unei minorităţi. Potrivit „People’s Daily”, „Dalai Lama intenţionează să ia ostatice Jocurile Olimpice de la Beijing pentru a obliga guvernul chinez să facă unele concesii pentru un Tibet independent”. Şi presa internaţională este acuzată de „distorsionarea realităţii” în privinţa violenţelor din regiune. Săptămâna trecută, autorităţile chineze au decis să interzică transmisiile în direct din Piaţa Tienanmen, locul unde în 1989 au avut loc demonstraţii pro-democraţie, de teamă că locul ar putea atrage protestatari. Oricum, presa internaţională nu avea acces în Tibet şi în celelalte provincii.